RO | RU

Doi grăniceri ucraineni au intrat pe teritoriul R. Moldova urmărind un cetățean. A fost deschis dosar penal

Ecaterina Moroșanu de Ecaterina Moroșanu • 17.10.2026 • 10:47 • Social
Doi grăniceri ucraineni au intrat pe teritoriul R. Moldova urmărind un cetățean. A fost deschis dosar penal

Doi grăniceri ucraineni, aflați într-o ambarcațiune cu motor, au traversat frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. Acțiunile au avut loc la data de 15 octombrie 2026 În jurul orei 15:00, în apropierea satului Holosnița. 

O patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.

Cauza a fost înaintată Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova.

În privința celor două persoane au fost aplicate procedurile prevăzute de cadrul legal în vigoare, cu respectarea competențelor instituțiilor responsabile.

Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să își păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, pentru a evita răspândirea informațiilor neverificate.

Citește și