CEC inițiază controlul finanțării a 5 partide și a campaniei electorale a Victoriei Furtună
Comisia Electorală Centrală inițiază o misiune de control complex al finanțării a cinci partide și a grupului de inițiativă și a campaniei electorale a candidatei independente la funcția de președinte al țării Victoria Furtună, transmite IPN.
Cele cinci partide sunt: Partidul Viitorul Moldovei, Partidul Renaștere, Partidul Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul Șansa, Partidul Victorie.
Potrivit vicepreședintelui CEC, Pavel Postica, urmează a fi verificata legalitatea finanțării formațiunilor în perioada iulie-octombrie, dar și dacă s-a respectat cadrul normativ cu privire la finanțarea partidelor politice.
Controlul se va face la CEC.Toți cei vizați vor pune la dispoziție membrilor grupului de control toate actele necesare cu privire la finanțarea campaniei electorale sau a partidului politic în termen de 48 de ore.
Raportul privind rezultatele controlului urmează a fi finalizat cel târziu la 31 martie.
Citește și
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic
Igor Dodon și mai mulți socialiști, în vizită la Moscova, după ședința secretă a Parlamentului
12.10.2026 • Politic
Ucraina insistă că nu vrea decuplare de Moldova în pregătirea pentru UE: „Nu ar fi nici în interesul Moldovei”
09.10.2026 • Politic