Proiectul a ajuns în 90 de sate din întreaga țară, oferindu-le locuitorilor acces la medicamente compensate, rețete electronice și alte servicii farmaceutice de bază.
„Localnicii au primit cu deschidere noile farmacii, menționând că prezența acestora în comunitate este „un sprijin real”, în special pentru persoanele în vârstă sau cu dificultăți de deplasare. Pentru mulți dintre ei, posibilitatea de a ridica medicamente compensate fără a merge în oraș înseamnă un câștig de timp, bani și siguranță”, se arată într-un comunicat emis de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
De la începutul anului curent, prin proiectul „Farmacie în Satul Tău”, care a ajuns deja în 27 de raioane ale R. Moldova, au fost inaugurate 38 de farmacii subvenționate.
Caravana Proiectului „Farmacie în Satul Tău” continuă. Încă cinci farmacii au fost deschise în localitățile din țară
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) anunță deschiderea a cinci noi farmacii subvenționate în cadrul proiectului „Farmacie în Satul Tău”, menit să aducă serviciile farmaceutice esențiale mai aproape de populația din mediul rural. Noile unități au fost inaugurate în satele Palanca (raionul Ștefan Vodă), Marinici (Nisporeni), Larga Nouă și Pașcani (Cahul),dar și în Lipnic (Ocnița).
Proiectul a ajuns în 90 de sate din întreaga țară, oferindu-le locuitorilor acces la medicamente compensate, rețete electronice și alte servicii farmaceutice de bază.
„Localnicii au primit cu deschidere noile farmacii, menționând că prezența acestora în comunitate este „un sprijin real”, în special pentru persoanele în vârstă sau cu dificultăți de deplasare. Pentru mulți dintre ei, posibilitatea de a ridica medicamente compensate fără a merge în oraș înseamnă un câștig de timp, bani și siguranță”, se arată într-un comunicat emis de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
De la începutul anului curent, prin proiectul „Farmacie în Satul Tău”, care a ajuns deja în 27 de raioane ale R. Moldova, au fost inaugurate 38 de farmacii subvenționate.
Proiectul a ajuns în 90 de sate din întreaga țară, oferindu-le locuitorilor acces la medicamente compensate, rețete electronice și alte servicii farmaceutice de bază.
„Localnicii au primit cu deschidere noile farmacii, menționând că prezența acestora în comunitate este „un sprijin real”, în special pentru persoanele în vârstă sau cu dificultăți de deplasare. Pentru mulți dintre ei, posibilitatea de a ridica medicamente compensate fără a merge în oraș înseamnă un câștig de timp, bani și siguranță”, se arată într-un comunicat emis de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
De la începutul anului curent, prin proiectul „Farmacie în Satul Tău”, care a ajuns deja în 27 de raioane ale R. Moldova, au fost inaugurate 38 de farmacii subvenționate.
Citește și
Un tânăr de 20 de ani a murit după ce ar fi căzut de la etajul 14 al unui bloc din Chișinău
23.10.2026 • Social
Ar fi lăsat două femei fără 240 de mii de lei. Tânăr, condamnat la 5 ani de închisoare pentru escrocherie
23.10.2026 • Social
Un bărbat de 60 de ani, lovit mortal pe trecerea de pietoni
23.10.2026 • Social