RO | RU

Avem mai multă carne, lapte și ouă. Ce cifre arată Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc • 04.03.2025 • 19:02 • Economic
Avem mai multă carne, lapte și ouă. Ce cifre arată Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Sectorul zootehnic din Republica Moldova a înregistrat anul trecut rezultate mai mari la producția de carne, lapte și ouă, comparativ cu anul precedent. Producția totală de carne (masă vie) a fost de circa 180 de mii tone, în creștere cu 6,6% comparativ cu anul 2023, informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Producția de lapte a crescut cu 2,3%, iar cea de ouă cu 3,4%, transmite IPN. Ministerul precizează că un impact decisiv asupra creșterii producției în sectorul zootehnic l-au avut plățile directe acordate fermierilor în funcție de cantitatea de produs obținută. Acestea au stimulat investițiile în modernizare, optimizarea proceselor de producție și extinderea capacităților fermelor. Producția de carne a fermelor zootehnice a crescut cu 15,9%, producția de lapte – cu 25,4%, iar cea de ouă – cu 8,6%. Și efectivele de animale din ferme au dinamică ascendentă, cea mai mare creștere înregistrând efectivele de porcine.

Citește și