Au împușcat în inimă un bărbat la Briceni și i-au aruncat corpul în preajma unui cimitir. Doi bărbați, reținuți pentru 30 de zile
Doi bărbați din nordul țării au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Aceștia sunt acuzați că, în urma unui conflict, ar fi omorât un bărbat de 39 de ani, după care i-ar fi transportat corpul și l-ar fi abandonat lângă râul Medveja, în orașul Lipcani. Crima a avut loc pe 21 februarie, iar trupul victimei a fost descoperit abia pe 11 martie.
Potrivit oamenilor legii, conflictul a izbucnit la domiciliul unuia dintre acuzați, în urma unor certuri legate de o presupusă datorie. Unul dintre bărbați a luat de sub pat o armă de vânătoare, deținută ilegal, și a efectuat o împușcătură în regiunea toracică (inimă) a victimei, provocând decesul imediat. Ulterior, împreună cu complicele său, a transportat corpul și l-a aruncat în apropierea cimitirului orășenesc, pe marginea râului Medveja.
„Corpul victimei a fost descoperit abia pe 11 martie, fiind imediat pornită urmărirea penală de către polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Briceni, sub conducerea procurorilor de la Briceni. În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost identificați și reținuți făptuitorii”, precizează Procuratura Generală.
Cei doi bărbați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive.
Citește și
O mamă din Strășeni riscă să fie decăzută din drepturile părintești după ce și-ar fi expus în mod repetat copilul pe rețelele sociale
19.10.2026 • Social
VIDEO // Două gimnazii din Bălți, dotate cu mobilier școlar nou printr-un proiect al DRRM
19.10.2026 • Social
Ministerul Mediului anunță o ușoară îmbunătățire a situației pe râul Nistru după ploile din ultimele zile
19.10.2026 • Social