Antreprenorii pot obține granturi de până la două milioane de lei din partea statului
Antreprenorii din Republica Moldova pot aplica pentru a primi ajutor nerambursabil din partea statului, de până la 2 milioane lei, pentru tehnologizarea și retehnologizarea afacerilor, și până la 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor care vor asigura reducerea consumului de energie electrică. Asta după ce, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a lansat un nou apel de recepționare a cererilor de finanțare nerambursabilă pentru Programul de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii.
Potrivit ODA, banii vor putea fi investiți în automatizarea procesului de producție, robotizarea producției, implementarea soluțiilor IT, instalarea panourilor solare și fotovoltaice, precum și în utilaj și instalații de valorificare a resurselor de energie regenerabilă.
Programul de retehnologizare și eficiență energetică a fost lansat în vara anului 2022, iar până în prezent ODA a susținut prin intermediul acestui program 303 companii să obțină granturi în valoare totală de 249,3 milioane lei, finanțare din partea Guvernului Republicii Moldova și Uniunea Europeană.
Citește și
Peste 8 mii de familii vor primi vouchere pentru electrocasnice noi. Aproximativ 57 de milioane de lei au fost alocați
13.10.2026 • Economic
80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din R. Moldova
12.10.2026 • Economic
Vasile Tofan a fost la Glodeni și Rîșcani. Cu cine a discutat
12.10.2026 • Economic