Coreea de Sud a cerut duminică ambasadei ruse la Seul să coboare steagul mare cu inscripţia „Victoria va fi a noastră”, arborat înaintea împlinirii a patru ani de la începutul războiului din Ucraina, transmite Reuters.
Steagul de 15 metri, în culorile alb-albastru-roşu ale drapelului Rusiei, cu textul în rusă, a fost arborat pe zidul exterior al reprezentanţei diplomatice din centrul capitalei sud-coreene.
Ministerul de Externe de la Seul a informat duminică printr-un comunicat că a transmis ambasadei preocuparea faţă de situaţie, dar nu a precizat dacă a primit vreun răspuns.Luni, steagul era încă acolo.Reuters nu a reuşit să obţină o reacţie din partea ambasadei; la telefonul acesteia un mesaj vocal automat informa că reprezentanţa diplomatică este închisă luni, deoarece este o zi de sărbătoare legală.
Comunicatul menţionat al Ministerului de Externe reafirmă poziţia Coreei de Sud conform căreia invadarea Ucrainei de către Rusia este ilegală. Ministerul a adăugat că Rusia şi Coreea de Nord ar trebui să îşi înceteze cooperarea militară, care reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii sud-coreenilor şi o încălcare a Cartei Naţiunilor Unite şi a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.
Luna aceasta, presa a preluat elogiile ambasadorului rus la Seul, Gheorghi Zinoviev, pentru rolul militarilor nord-coreeni în luptele din regiunea Kursk din Rusia. Conform unui tratat bilateral de apărare încheiat de Moscova şi Phenian în 2024, Coreea de Nord a trimis circa 14.000 de militari în sprijinul forţelor ruse, împotriva Ucrainei. Surse sud-coreene, ucrainene şi occidentale afirmă că 6000 dintre soldaţii respectivi au fost ucişi.
Sursa: Agerpres
Ambasada Rusiei la Seul a afișat un banner cu mesajul „Victoria va fi a noastră” și refuză să îl scoată
Citește și
30.10.2026 • Externe
FOTO // Atac sângeros asupra unui tren cu pasageri la Dnipro. Zelenski cere înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei
29.10.2026 • Externe
Atac cu drone maritime în Marea Neagră: O navă care se îndrepta spre România, lovită în apropierea Bulgariei
29.10.2026 • Externe