Administrația Trump le cere diplomaților americani să evite să comenteze despre alegerile din alte țări
Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomații americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrității alegerilor desfășurate în alte țări, potrivit unei note interne consultate joi de Reuters, o distanțare de la abordarea tradițională a Washingtonului de a promova alegeri libere și corecte, scrie euronews.
Ordinul, trimis tuturor misiunilor diplomatice americane printr-o telegramă internă a Departamentului de Stat datată 17 iulie, precizează că Departamentul nu va mai emite declaraţii legate de alegeri sau postări pe reţelele sociale, cu excepţia cazului în care există un interes „clar şi imperios” de politică externă.
„Atunci când este oportun să comentăm alegerile din străinătate, mesajul nostru trebuie să fie succint, axat pe felicitarea candidatului câştigător şi, dacă este cazul, pe menţionarea intereselor comune de politică externă”, se arată în telegrama dipliomatică marcată ca fiind „sensibilă”, dar neclasificată.
„Mesajele trebuie să evite să se pronunţe asupra corectitudinii sau integrităţii unui proces electoral, asupra legitimităţii acestuia sau asupra valorilor democratice ale ţării în cauză”, se precizează în telegramă.
Aceasta adaugă că mesajele legate de alegeri trebuie să provină fie de la secretarul de stat însuşi, fie de la purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat şi interzice diplomaţilor americani să emită astfel de declaraţii fără aprobarea explicită a conducerii superioare a agenţiei.
Citește și
Siegfried Mureșan: Republica Moldova va primi mai multe fonduri europene din 2028. Bugetul UE va putea fi revizuit dacă țara aderă la Uniune
15.09.2026 • Externe
Von der Leyen pregătește anunțuri majore: Interdicție pentru minori pe rețelele sociale și noi măsuri pentru Ucraina
15.09.2026 • Externe
Finlanda devine a zecea țară europeană care se alătură „umbrelei nucleare” a Franței
14.09.2026 • Externe