O persoană și-a pierdut viața, iar alte două au fost transportate la spital în urma unui accident rutier în apropiere de comuna Mereșeni, raionul Hîncești.
Potrivit informațiilor preliminare, în jurul orei 23:15, un bărbat de 32 de ani, care conducea un microbuz Volkswagen, din direcția satului Mereșeni spre satul Sărata-Galbenă, ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-ar fi tamponat într-un copac, după care vehiculul s-a răsturnat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul nu deținea permis de conducere, iar testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat.
În urma accidentului, conducătorul auto și o pasageră de 27 de ani au fost internați la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.
Un alt pasager, în vârstă de 30 de ani, a decedat la fața locului.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.