4000 de euro pentru permise auto false. Un bărbat din Chișinău, reținut pentru trafic de influență
Un bărbat din municipiul Chișinău a fost reținut ieri, 22 iulie, de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți într-un dosar de trafic de influență, care include două episoade de corupție. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit 4000 de euro în total de la două persoane pentru a influența angajații Direcției de examinare a conducătorilor auto din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP), în vederea facilitării obținerii frauduloase a permiselor de conducere.
Potrivit materialelor cauzei, în primul episod, bărbatul ar fi pretins și primit 2700 de euro pentru a asigura eliberarea unui permis de conducere pentru categoriile B și C, fără susținerea examenelor legale, invocând ajutorul unei rude. Într-un alt caz, acesta ar fi cerut și primit 1400 de euro pentru un permis de categoria B.
„În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA, fiind recunoscut în calitate de bănuit”, se arată într-un comunicat emis de CNA.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.
Citește și
CPD lansează campania „Hărțuirea sexuală lasă urme. Consimțământul, nu”: fenomenul afectează unul din cinci tineri
23.04.2026 • Altele
Tâlhărie violentă la Durlești: doi bărbați condamnați la ani grei de închisoare
02.04.2026 • Altele
Copilă de 15 ani, agresată sexual în drum spre casă de un individ. Ce pedeapsă a primit făptașul
11.03.2026 • Altele