„În general, alegerile au fost organizate și administrate transparent și eficient de către CEC. Au fost implicați activ și președinții permanenți ai consiliilor electorale de nivelul II (CECE II). Totuși, lipsa unui organ electoral permanent, în cazul Unității teritoriale autonome Găgăuzia (UTAG), a creat impedimente în activitatea organelor electorale inferioare din UTAG. În plus, cel puțin la etapa inițială a instruirii și activității funcționarilor electorali din UTAG și Taraclia, au existat dificultăți pe motiv că aceștia cunosc insuficient limba română.”
24 de incidente, constatate de Promo-LEX la alegerile locale noi și parțiale din 19 mai
24 de incidente au fost constatate de către observatorii Promo-LEX în urma alegerilor locale noi și parțiale în cele nouă localități din Republica Moldova. În cinci localități, alegerile au fost organizate din cauza numărului mic de candidați sau chiar a lipsei acestora în scrutinul din toamna trecută, iar în patru – pe motiv că primarii aleși în noiembrie 2023 au fost ulterior aleși în calitate de președinți de raioane.
În patru localități au fost aleși primari din primul tur. Este vorba de satele Sagaidac, raionul Cimișlia, Hănăsenii Noi, raionul Leova, Cotovscoe și Cairaclia din UTA Găgăuzia. Pe de altă parte, în comuna Târnova, raionul Dondușeni, va avea loc turul doi de scrutin. În comuna Cealîc și comuna Salcia din raionul Taraclia au fost aleși doar consilierii locali
„În general, alegerile au fost organizate și administrate transparent și eficient de către CEC. Au fost implicați activ și președinții permanenți ai consiliilor electorale de nivelul II. Totuși, lipsa unui organ electoral permanent, în cazul Unității teritoriale autonome Găgăuzia (UTAG), a creat impedimente în activitatea organelor electorale inferioare din UTAG. În plus, cel puțin la etapa inițială a instruirii și activității funcționarilor electorali din UTAG și Taraclia, au existat dificultăți pe motiv că aceștia cunosc insuficient limba română. Datele privind numărul alegătorilor au fost transparente, iar solicitanții au avut acces la listele electorale. Înregistrarea candidaților s-a desfășurat regulamentar”, precizează Promo-LEX într-un comunicat.
Totuși, observatorii au raportat 24 de incidente, dintre care majoritatea țin de votarea nejustificată în grup - șase cazuri, înregistrate la Sagaidac.
În patru cazuri a fost încălcat secretul votului, la Sagaidac și Salcia. De asemenea, au fost trei situații când a fost întrerupt procesul de filmare, la Salcia, Hănășenii Noi și Samurza. Totodată, au fost raportate trei cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate, la Hănășenii Noi și Sagaidac.
Citește și
Două automobile au fost cuprinse de flăcări la Cahul
13.10.2026 • Social
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social