Rezultate preliminare: Alexandr Stoianoglo obține mai multe voturi decât Maia Sandu
Primele rezultate ale alegerilor prezidențiale din R. Moldova arată că Alexandr Stoianoglo a acumulat mai multe voturi în comparație cu Maia Sandu.
În prezent, șefa statului are peste 48% din voturi, iar candidatul socialist aproape 52% din sufragii.
Potrivit datelor prezentate până în acest moment de CEC, rata de participare la vot în cadrul turului doi al al alegerilor prezidențiale este de aproape 55%.
În total, la secțiile de votare s-au prezentat aproape 1,7 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova.
Peste Ocean se votează în toi. Moldovenii din Canada sunt așteptați la secțiile de pe coasta de est, dar și în cele două secții de vot de pe coasta de vest, din Calgary si Vancouver, unde votul se încheie la 7 dimineața, ora Chișinăului.
Amintim că moldovenii din diasporă au stabilit deja un nou record în privința numărului în care s-au prezentat la secțiile de vot pentru a-și exercita dreptul democratic. Până la ora 21:00, ora Chișinăului, peste 300.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au votat în afara țării.
Menționăm că, în primul tur de scrutin, Maia Sandu a luat 42,49 % din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,95 %.
Citește și
FOTO // Dodon, umăr la umăr cu un politician rus care a luptat în războiul împotriva Ucrainei
13.10.2026 • Politic
Opt candidați vor lupta pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Înregistrarea s-a încheiat
13.10.2026 • Politic
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic