Procuratura Anticorupție și PCCOCS ar putea fuziona pentru a fi mai eficiente. Explicațiile ministrei Justiției
Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale ar putea fuziona, iar dosarele gestionate de acestea ar putea fi transferate către Secția pentru combaterea corupției politice și spălarea banilor din cadrul Procuraturii Generale. Anunțul a fost făcut de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru care va înainta această propunere Parlamentului R. Moldova.
„Pe termen scurt, una din primele soluții care ar consolida capacitățile, ține de concentrarea eforturilor în cadrul secției specializate din cadrul Procuraturii Generale, care să preia dosarele de corupției politică și criminalitate organizată. Această secție, recent creată, va fi mărită întărită cu personal din cadrul procuratorilor specializat, pentru a se focusa pe corpția majoră. Aceste modificări vor însemna și modificări în structura Procuraturii Generale”, a declarat ministra.
„R. Moldova se confruntă cu forme din ce în ce mai complexe de criminalitate care afectează securitatea națională, în particular corupția, inclusiv cea politică și electorală, cu implicarea grupurilor criminale organizate orientate în destabilizarea statului de drept, trădare de patrie, război hibrid. S-a constatat că asociațiile criminale săvârșesc un spectru larg de infracțiuni de corupție, finanțare ilegală a partidelor politice, spălarea banilor, dezordini în masă, aplicarea violenței, care sunt de competența diferitor organe de urmărire penală, nefiind un organ care să investigheze inclusiv prin prisma deținerii unui tablou amplu a tot arealului de infracțiuni comise”, a mai spus Mihailov.
Citește și
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social
O navă care se deplasa din Turcia către R. Moldova a fost lovită de drone în Marea Neagră
13.10.2026 • Social
„Pǎdurile Moldovei”: 23 de întreprinderi silvice, comasate
13.10.2026 • Social