Primele pensii indexate vor fi transferate pe carduri pe 2 aprilie
Primele pensii indexate vor ajunge pe cardurile cetățenilor pe 2 aprilie. Casa Națională de Asigurări Sociale anunță efectuarea transferului primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale, în valoare de 73 de milioane de lei, transmite IPN.
CNAS precizează că pe 9 aprilie urmează a fi finanțate alocațiile nominale de stat și alocațiile lunare de stat, iar pe 10 aprilie va fi finanțat ajutorul social.
Potrivit datelor CNAS, de indexarea din 1 aprilie, în mărime de 6,84%, vor beneficia peste 669 de mii de pensionari și aproximativ 88 de mii de persoane care ridică alocații sociale.
Astfel, pensia minimă pentru limită de vârstă va ajunge la 3 264 de lei, iar pentru persoanele cu stagiu complet de cotizare de cel puțin 40 de ani – la 3 525 de lei. Pensia minimă de dizabilitate crește până la 2 448 de lei în cazul dizabilității severe, 2 285 de lei pentru dizabilitate accentuată și 1 632 de lei pentru dizabilitate medie.
Citește și
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social
O navă care se deplasa din Turcia către R. Moldova a fost lovită de drone în Marea Neagră
13.10.2026 • Social
„Pǎdurile Moldovei”: 23 de întreprinderi silvice, comasate
13.10.2026 • Social