Președinta Parlamentului Letoniei, Daiga Mieriņa, vine la Chișinău
Președinta Saeima Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada 14 – 15 aprilie. Oficiala va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, urmată de o conferință de presă comună, în cadrul căreia oficialii se vor referi la cooperarea moldo-letonă. De asemenea, demnitara letonă are planificate discuții cu Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman și cu deputata Alina Dandara, președinta Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Letonia.
Agenda vizitei mai include discuții cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și Ministrul Afacerilor Externe, Vicepremierul Mihail Popșoi.
Marți, 15 aprilie, Președinta Parlamentului Letoniei va merge la Ungheni, unde va avea întrevederi cu reprezentanți ai autorităților publice locale și ai domeniului socio-economic din regiune.
Subiectele abordate în cadrul vizitei vor viza oportunitățile de intensificare a cooperării moldo-letone, inclusiv în contextul avansării parcursului european al Republicii Moldova.
Citește și
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic
Igor Dodon și mai mulți socialiști, în vizită la Moscova, după ședința secretă a Parlamentului
12.10.2026 • Politic
Ucraina insistă că nu vrea decuplare de Moldova în pregătirea pentru UE: „Nu ar fi nici în interesul Moldovei”
09.10.2026 • Politic