Prim-ministrul Vasile Tofan a efectuat astăzi o vizită de lucru la Fălești și Ungheni, unde a vizitat trei întreprinderi: fabrica de confecții Idea Moda, producătorul de cablaje auto Kab-lem și compania Aedificator, producător de asfalt. Discuțiile cu antreprenorii au vizat extinderea producției, asigurarea cu forță de muncă și reducerea poverii administrative, transmite moldpres.md.
„Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate. Am văzut asta astăzi în fabrici care lucrează pentru Fiat, Mercedes, grupul Audi-Volkswagen și pentru branduri europene de modă. Când o piesă vestimentară cusută la Fălești ajunge într-un magazin din Milano, iar un cablaj făcut la Ungheni ajunge într-un automobil european, se vede ce poate Moldova”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.
Idea Moda este o investiție italiană cu 260 de angajați, care produce peste 70% din pantalonii brandului german MEYER vânduți la nivel mondial. Fondatorul companiei, Dario Fasson, a menționat că Republica Moldova nu poate concura cu Asia sau cu țările din Magreb la preț și volum, dar câștigă prin calitate. Compania își extinde producția pentru clienți noi, inclusiv Moncler, și apreciază noile măsuri fiscale pentru stimularea muncii și a investițiilor, inclusiv impozitul zero pe profitul reinvestit. Principala provocare pentru întreprindere rămâne găsirea de noi angajați.
Compania Kab-lem produce cablaje pentru Fiat, Peugeot, Chrysler, BMW și Audi și activează într-un mediu concurențial dur, inclusiv în raport cu Tunisia, unde salariile sunt de două ori mai mici. Din cele 6 milioane de cablaje produse anul trecut, compania a înregistrat o singură reclamație. Reprezentanții întreprinderii au semnalat însă dificultăți birocratice: pentru a lucra sâmbăta, fiecare angajat trebuie să depună o cerere individuală, conform reglementărilor în vigoare.
„Calitatea, disciplina și ingineria locală sunt extraordinare. În schimb, birocrația rămâne o problemă. Din cei 4 angajați de la resurse umane, 3 se ocupă de raportări și hârtii. Avem ce simplifica aici”, a spus Premierul.
La Ungheni, Șeful Executivului a vizitat Aedificator, companie locală care deține o fabrică modernă de asfalt cu o capacitate de 160 de tone pe oră și o stație de beton a cărei capacitate urmează să crească de patru ori, până la 120 de metri cubi pe oră. Compania pregătește investiții în tehnologii pentru producerea unui asfalt mai rezistent la ciclurile de îngheț-dezgheț și la temperaturile ridicate de vară, ceea ce va permite construcția unor drumuri mai durabile, cu costuri mai mici de întreținere.
Potrivit datelor prezentate, industria Republicii Moldova a crescut în acest an cu 7,7%. Prim-ministrul a apreciat rezultatul drept unul bun în contextul economic internațional dificil și a subliniat necesitatea accelerării ritmului de dezvoltare.
„În toate cele trei companii am întâlnit oameni pricepuți și antreprenori care vor să investească. Au nevoie de forță de muncă bine pregătită, de condiții bune pentru investiții și de mai puțină birocrație. Aici trebuie să ne facem noi treaba. Pentru asta muncim: ca tot mai multe lucruri bune să fie făcute aici, acasă”, a încheiat Premierul.