RO | RU

Poliția de Frontieră a interzis intrarea în R. Moldova pentru 22 de cetățeni străini

Nord_Info de Nord_Info • 28.04.2024 • 13:15 • Social
Poliția de Frontieră a interzis intrarea în R. Moldova pentru 22 de cetățeni străini

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că pe parcursul zilei de sâmbătă, 27 aprilie, a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 22 cetățeni străini. În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 59 118 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 32 200 traversări persoane. 

Cel mai frecvent, frontiera de stat a fost trecută de către cetățenii străini – 34 076, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 25 042.

„Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 14 242 treceri, dintre care 7 070 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 2 044 au constituit trecerile minorilor ucraineni”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Cele mai solicitate au fost punctele de trecere de la frontiera cu România – 30 634 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind semnalate 17 941 treceri și alte 10 543 traversări - frontiera aeriană. 

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat patru treceri ilegale a frontierei de stat, opt de persoane documentate; trei persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră; două cazuri de trafic ilegal de bunuri; șase străini au încălcat termenul de ședere în R. Moldova; 20 încălcări a regulilor de folosire a vinietei; o persoană identificată cu consemn național.

Citește și