Platforma DA, exclusă din Blocul „Împreună” după ce a decis să se alăture PAS la parlamentare
Platforma Demnitate și Adevăr a fost exclusă din componența Blocului „Împreună”. Decizia a fost adoptată de Consiliul de coordonare al Blocului, după ce formațiunea a anunțat că nu va participa la alegerile parlamentare și că îi deleagă pe Dinu Plîngău și Stella Macari pe lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite IPN.
Excluderea Platformei DA a fost motivată prin încălcarea Regulamentului de funcționare al Blocului.
„În opinia noastră, decapitarea partidelor politice proeuropene de către PAS este o strategie greșită, care va duce la scindarea și dispersarea votului proeuropean. Canibalizarea eșichierului proeuropean nu poate contribui la victoria forțelor proeuropene veritabile în aceste alegeri parlamentare”, se arată într-un mesaj postat de Partidul Schimbării.
Poziția Blocului privind participarea la alegerile parlamentare va fi anunțată luni, în cadrul unei conferințe de presă.
Blocul „Împreună”, înființat în aprilie 2024, se declară o alianță politică de orientare proeuropeană. După retragerea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare și a Ligii Orașelor și Comunelor, precum și excluderea Platformei Demnitate și Adevăr, în Bloc mai rămân Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist.
Citește și
Administrații locale mai puternice pentru standarde europene de viață în comunități: La Chișinău s-au reunit autoritățile locale și regionale europene
14.09.2026 • Politic
Procurorii cer pedepse cu închisoarea pentru Leancă, Lazăr, Copaci, Jardan și alți inculpați din dosarul concesionării Aeroportului
14.09.2026 • Politic
Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană Hadja Lahbib: au discutat despre reziliența Moldovei și aderarea la UE
11.09.2026 • Politic