Patru medici obstetricieni-ginecologi, trimiși pe banca acuzaților. Sunt învinuiți de malpraxis soldat cu decesul unui prunc
Patru medici obstetricieni-ginecologi ai Spitalul Clinic „Gheorghe Paladi” din Chișinău vor compărea pe banca acuzaților. Lucrătorii medicali sunt învinuiți de încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale ce au cauzat decesul pacientului. Pentru faptele comise, aceștia riscă până la trei ani de pușcărie.
Potrivit rechizitoriului, prima inculpată a fost apelată și informată de o gravidă despre apariția premiselor de naștere. La indicațiile sale, pacienta a fost internată cu diagnosticul de sarcină de 36 de săptămâni și ruptură prematură a membranelor amniotice, fiind examinată inițial de a doua inculpată.
„Prima inculpată s-a prezentat la spital, unde, inclusiv împreună cu a treia inculpată, fiind responsabile de acordarea asistenței medicale, adoptarea și reevaluarea planului de conduită reieșind din situațiile obstetricale în timpul nașterii, fără a manifesta diligența necesară față de obligațiile profesionale, nu au asigurat managementul uterin adecvat. Urmare a analgeziei epidurale, nu au monitorizat corespunzător pacienta, luând decizia, împreună cu a patra inculpată de a aplica ventuza obstetricală, în pofida necesității de a efectua operația cezariană”, se arată într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală.
În urma deciziei medicilor, nou-născutul a suferit traumatisme, care au dus la decesul acestuia în ziua următoare.
Inculpatele pledează nevinovate. Dacă vor fi găsite vinovate, inculpatele riscă închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Citește și
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social
O navă care se deplasa din Turcia către R. Moldova a fost lovită de drone în Marea Neagră
13.10.2026 • Social