O tânără de 19 ani din Taiwan a fost reținută pe aeroportul din Bangkok suspectată de contrabandă, după ce autoritățile au descoperit 30 de țestoase protejate lipite de corpul său, scrie Mediafax.ro.
Autoritățile thailandeze au arestat o tânără în vârstă de 19 ani pe aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok. Femeia a atras atenția agenților în timp ce se pregătea să se îmbarce spre Taipei, capitala Taiwanului. În urma unui control, oficialii au descoperit 30 de țestoase stelate indiene ascunse sub hainele acesteia. Dintre acestea, 29 erau în viață, iar una era moartă. „Suspecta a folosit bandă adezivă pentru a imobiliza animalele, le-a pus în saci de pânză și le-a atașat de corpul ei pentru a evita să fie detectată”, au transmis autoritățile. Potrivit autorităților vamale thailandeze, țestoasele respective sunt protejate prin Convenția Privind Comerțul Internațional cu Specii de Faună și Floră Sălbatică pe cale de Dispariție. Se estimează că valoarea celor 30 de țestoase se ridică la 9.000 de dolari. Tânăra a fost acuzată de transport ilegal de animale și fraudă vamală, iar ancheta continuă pentru a stabili dacă aceasta face parte dintr-o rețea mai amplă de trafic de animale sălbatice.O tânără, prinsă pe aeroportul din Bangkok cu 30 de țestoase ascunse sub haine
Citește și
30.10.2026 • Externe
FOTO // Atac sângeros asupra unui tren cu pasageri la Dnipro. Zelenski cere înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei
29.10.2026 • Externe
Atac cu drone maritime în Marea Neagră: O navă care se îndrepta spre România, lovită în apropierea Bulgariei
29.10.2026 • Externe