O tânără de la Facultatea de Drept și Științe Sociale a Universității de Stat Alecu Russo din Bălți, se numără printre câștigătorii Bursei Președintelui Republicii Moldova. Este vorba despre Maria Cristian, studentă în anul 4 la specialitatea Drept.
„Orice vis poate deveni realitate atunci când este susținut de muncă, efort și perseverență. Îi îndemn pe tineri să-și seteze obiective înalte, să creadă necontenit în forțele proprii și să facă pași constanți spre ele. Rezultatele nu vor întârzia să apară. Nimic nu este imposibil pentru cel care are curajul să înceapă astăzi să-și construiască viitorul” spune tânăra studentă.
Bursa Președintelui Republicii Moldova reprezintă o recunoaștere a performanțelor academice deosebite, a implicării consecvente și a dedicației în parcursul universitar.
















