O navă spațială sovietică a căzut pe Pământ după ce a petrecut 53 de ani pe orbită
Nava spațială sovietică Kosmos-482 a căzut necontrolat, sâmbătă, în Oceanul Indian, la vest de Jakarta, capitala Indoneziei, susține agenția federală spațială rusă Roskosmos, notează Libertatea.
„Nava spațială Kosmos-482 nu mai există, părăsind orbita și căzând în Oceanul Indian”, raportează agenția federală spațială rusă.
Nava a intrat în straturile dense ale atmosferei la 09:24 ora Moscovei (08:24 ora Bucureștiului), la 560 de kilometri vest de insula principală a Arhipelagului Andaman.
Kosmos-482 era considerată în „potențial pericol”, existând temeri că s-ar putea prăbuși într-o zonă dens populată. Bucureștiul și multe alte orașe se aflau în raza de cădere. Cu toate acestea, majoritatea experților estimau că cea mai mare probabilitate ar fi ca nava să cadă în ocean, așa cum s-a întâmplat în cele din urmă. Kosmos-482 este o sondă spațială sovietică destinată inițial explorării planetei Venus. Lansată în 1972, aceasta a eșuat să-și atingă destinația și a rămas blocată pe orbita Pământului până recent.
Citește și
30.10.2026 • Externe
FOTO // Atac sângeros asupra unui tren cu pasageri la Dnipro. Zelenski cere înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei
29.10.2026 • Externe
Atac cu drone maritime în Marea Neagră: O navă care se îndrepta spre România, lovită în apropierea Bulgariei
29.10.2026 • Externe