Depozitele bancare din Republica Moldova au crescut cu 38,6% în luna decembrie 2025, față de luna noiembrie, ajungând la 4,94 miliarde de lei. Datele arată o orientare tot mai pronunțată a populației și companiilor spre economisire, scrie Jurnal.
Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, depozitele în moneda națională au înregistrat o creștere de 25,8% și au ajuns la 3,35 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 68% din total. În același timp, depozitele în valută au constituit 1,59 miliarde de lei, cu o majorare de 76,5% într-o singură lună.
Cele mai solicitate rămân depozitele pe termen mediu și lung. Astfel, 54,8% din total sunt depozite cu scadență între 2 și 5 ani, iar 26,5% sunt plasamente pe termen de 6–12 luni.
Persoanele fizice continuă să fie principalii deponenți, cu economii totale de 3,85 miliarde de lei, în creștere cu 42,3% față de luna precedentă. Comparativ cu decembrie 2024, depozitele în lei ale populației au crescut cu 11,9%, în timp ce cele în valută s-au redus cu 22,2%.
Și persoanele juridice au economisit mai mult în decembrie. Depozitele acestora au depășit un miliard de lei, cu 27% mai mult decât în noiembrie, dintre care 824,4 milioane de lei sunt în moneda națională, iar 258,7 milioane de lei în valută.
Creșterea depozitelor arată că tot mai mulți moldoveni aleg să-și păstreze banii în bănci, în detrimentul cheltuielilor.

















