Cinci persoane sunt vizate într-un dosar de corupție, după ce ar fi pretins și primit între 3.000 și 20.000 de lei pentru eliberarea ilegală a unor acte și favorizarea unor proceduri. Printre cei vizați sunt angajați ai subdiviziunii Chișinău a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiu.
Potrivit CNA, persoanele cu funcții de răspundere ar fi acționat în înțelegere cu reprezentanți ai unor școli auto. Banii ar fi fost transmiși direct sau prin intermediari, iar în schimbul acestora ar fi fost favorizată obținerea permiselor de conducere pentru categoria „H”, precum și înmatricularea și reînmatricularea tehnicii utilizate în construcții și agricultură.
Totodată, suspecții ar fi facilitat eliberarea rapoartelor de revizie tehnică și a certificatelor de înregistrare a gajului pentru persoane fizice și juridice.
În cadrul urmăririi penale, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor din Procuratura Anticorupție, efectuează percheziții la domiciliile, automobilele și birourile de serviciu ale unor angajați ai subdiviziunii Chișinău a „InTehAgro”. Percheziții au loc și la domiciliul administratorului unei școli auto din municipiul Chișinău.