RO | RU

Mesajele politicienilor din R. Moldova de ziua liderului de la Kremlin. Expert: „Sunt partenerii lui Putin în această țară”

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc • 07.10.2026 • 16:35 • Politic
Mesajele politicienilor din R. Moldova de ziua liderului de la Kremlin. Expert: „Sunt partenerii lui Putin în această țară”

Igor Dodon, Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul sunt politicienii care l-au felicitat pe Vladimir Putin la împlinirea a 74 de ani. Miercuri, 7 octombrie, aceștia au publicat mesaje de felicitare pe rețelele de socializare dedicate liderului de la Kremlin, care a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina în 2022.

Andrei Curăraru, expert WatchDog.MD în politici publice și securitate, a declarat pentru ZdG că mesajele respective sunt „o oportunitate de a-i reaminti lui Putin de existența lor”.

În dimineața de 7 octombrie, liderul PSRM și fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, care a evitat în ultimii ani să condamne războiul asupra Ucrainei, l-a felicitat pe președintele Federației Ruse cu ocazia zilei de naștere, exclusiv în limba rusă.

„Îl felicit pe președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, cu ocazia zilei sale de naștere. Moldova și Rusia sunt unite de o istorie comună, valori culturale, spirituale și morale. În ciuda circumstanțelor politice dificile și a politicilor neprietenoase ale actualelor autorități moldovene, mulți dintre cetățenii noștri continuă să vadă Federația Rusă ca pe un partener strategic și un prieten. (…) Cu ocazia zilei tale de naștere, stimate Vladimir Vladimirovici, îți doresc multă sănătate, putere, prosperitate și succes”, a scris liderul PSRM.

Și ex-deputata Marina Tauber, condamnată de prima instanță la 7 ani și 6 luni de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, aflată în Federația Rusă din luna ianuarie 2025, a publicat un mesaj dedicat președintelui de la Kremlin.

„Astăzi este ziua de naștere a președintelui rus Vladimir Vladimirovici Putin, un lider puternic și patriot al țării sale. Într-o eră a provocărilor globale, sub conducerea sa, Rusia reprezintă principalul scut al valorilor tradiționale, suveranității și justiției. Calmul, munca asiduă și devotamentul absolut față de poporul său sunt admirabile. Atitudinea lui Vladimir Vladimirovici față de poporul moldovenesc ne este deosebit de dragă. (…) Suntem legați de istorie, credință, cultură și memoria multor generații – ceva ce nu poate fi șters de nicio decizie oportunistă”, a scris Tauber în mesajul său.

Oligarhul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și spălarea banilor în dosarul „Frauda bancară”, l-a felicitat pe președintele rus Vladimir Putin pe Telegram.

„Vladimir Vladimirovici, la mulți ani! Ați redat puterea țării și încrederea poporului în statul său. Astăzi, Rusia își stabilește propriul viitor, își apără cu fermitate suveranitatea și susține valorile tradiționale. Exemplul dumneavoastră arată că independența nu este de vânzare, principiile nu se schimbă pe aprobarea străină, iar slujirea Patriei este cel mai demn și cu adevărat măreț scop în viață. (…) Apreciez în mod special atitudinea dumneavoastră față de poporul moldovenesc. (…) Vă doresc energie, putere și încredere în toate demersurile dumneavoastră. Multă sănătate și viață lungă”, a scris Șor.

Evghenia Guțul, fosta bașcană a Găgăuziei, condamnată la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, a publicat și ea o felicitare pentru liderul rus.

„De mulți ani, numele tău a fost asociat cu cele mai importante etape ale dezvoltării Rusiei, cu consolidarea statalității sale și cu rolul său pe scena internațională. Pentru milioane de oameni, ai devenit un simbol al consecvenței, statorniciei și fidelității față de calea aleasă. Locuitorii Găgăuziei păstrează, de asemenea, o relație specială cu tine. (…) Îți doresc bunăstare familiei și prietenilor tăi și stabilitate și prosperitate poporului rus”, a scris Guțul, aflată în prezent în penitenciarul de femei de la Rusca.

La nivel mondial, Putin a fost felicitat de liderul nord-coreean Kim Jong-un, liderul chinez Xi Jinping și președintele belarus Aleksandr Lukașenko.

Expert: „Pentru politicienii din R. Moldova este oportunitatea de a-i reaminti lui Putin de existența lor”

Andrei Curăraru, expert WatchDog.MD în politici publice și securitate, a explicat pentru ZdG că mesajele dedicate liderului rus reprezintă un mod de a arăta că politicienii sunt „partenerii lui Putin” în R. Moldova.

„Este un mesaj de loialitate în primul rând. Este un mesaj care arată că există o parte din elita politică a R. Moldova care mereu s-a orientat spre tot ce înseamnă lumea rusească și Federația Rusă. Pentru Putin, în general, este important ca el să fie menționat, nominalizat de politicieni străini, pentru a crea această iluzie că este un lider care are susținere internațională.

Pentru politicienii din R. Moldova este oportunitatea de a-i reaminti lui Putin de existența lor, de a reconfirma faptul că sunt apropiați de cauza lui Putin, dar este și un mesaj care se adresează unei părți din electoratul din R. Moldova, arătând că ei, până la urmă, sunt partenerii lui Putin în această țară.

Urmează un an electoral pentru locale și cred că unul dintre scopuri este ca susținerea Kremlinului, poate inclusiv cea financiară, să fie deschisă pentru acești politicieni. De asta își și permit aceste gesturi care în R. Moldova, în general, nu sunt tocmai populare”, a comentat expertul.

Războaiele lui Putin

În cei 27 de ani de când se află la conducerea Rusiei, Vladimir Putin a participat sau a ordonat cinci intervenții militare în afara țării: Cecenia, Georgia, Siria și Ucraina, în două rânduri acestea fiind țintele „țarului” de la Kremlin.

Încă din 1999, de când a preluat puterea în Rusia, Putin a jucat, cu fiecare ocazie, cartea intervențiilor militare. În urma acestora, zeci de mii de persoane au fost ucise, majoritatea civili. 

Citește și