- Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 63 de mandate (52,80%)
- Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) – 32 de mandate (27,17%)
- Partidul „Șor” – 6 mandate (5,74%)
Mandatul actualei legislaturi expiră astăzi. Ce poate și ce nu poate face Parlamentul după 11 iulie
Mandatul actualei legislaturi a Parlamentului Republicii Moldova se încheie oficial pe 11 iulie 2025. Totuși, potrivit Constituției, instituția rămâne funcțională până la întrunirea legală a noii componențe, însă cu anumite restricții de activitate. Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a explicat pentru Teleradio-Moldova că, potrivit articolului 63 din Constituție, mandatul Parlamentului durează patru ani și este prelungit „până la întrunirea legală a noii componențe”. În această perioadă, activitatea Legislativului este limitată.
După 11 iulie și până la întrunirea legală a noii componențe, Parlamentul nu va putea modifica Constituția și nu va putea adopta, modifica sau abroga legi organice, a precizat Domnica Manole. De asemenea, între 11 iulie și 31 iulie, Parlamentul va funcționa în cadrul unei sesiuni ordinare, iar din 1 august și până la 31 august, se va putea convoca doar în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea subiectelor prevăzute la articolul 67 din Constituție. Convocarea unei sesiuni extraordinare sau speciale se face în trei zile de la data înregistrării cererii, iar motivul, ordinea de zi și durata trebuie specificate în scris către Biroul permanent.
Ulterior, din 1 septembrie și până la întrunirea legală a viitoarei componențe a Parlamentului, activitatea se va desfășura în cadrul unei sesiuni ordinare.
Parlamentul și-a încheiat joi, 10 iulie, ultima ședință din această legislatură, marcată de boicotul opoziției și adoptarea rapidă a proiectelor de pe ordinea de zi de către majoritatea parlamentară.
Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au adus în Legislativ trei entități politice:
Citește și
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic
Igor Dodon și mai mulți socialiști, în vizită la Moscova, după ședința secretă a Parlamentului
12.10.2026 • Politic
Ucraina insistă că nu vrea decuplare de Moldova în pregătirea pentru UE: „Nu ar fi nici în interesul Moldovei”
09.10.2026 • Politic