Incendii în Turcia. Cel puțin 11 oameni au murit, iar alți zeci sunt răniți
Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite într-un incendiu de vegetaţie care s-a extins din cauza unor rafale de vânt la cinci sate, în sud-estul Turciei, în noaptea de joi spre vineri, şi care a ucis sute de animale, relatează AFP, preluată de News.ro.
Ministrul turc al Sănătăţii Fahrettin Koca a anunţat vineri un nou bilanţ de „11 morţi şi 78 de persoane afectate”, dintre care cinci au fost internate la terapie intensivă. El a anunţat anterior un bilanţ de „cinci morţi şi 44 de răniţi, zece grav”, în această zonă rurală situată între oraşele Diyarbakir şi Mardin, în apropiere de frontiera cu Siria.
Potrivit ministrului, flăcările au fost controlate în noaptea de joi spre vineri, însă „eforturi de stingere continuă” vineri pe terenurile arse. Un nou focar a izbucnit vineri dimineaţa în apropiere de satul Ergani, în aceeaşi regiune, însă a fost controlat. Sătenii Köksalan - una dintre cele mai afectate localităţi - au declarat pentru AFP că şi-au pierdut jumătate dintre cele câteva mii de capre şi oi, ale căror cadavre zăceau pe pământul carbonizat.
Citește și
Siegfried Mureșan: Republica Moldova va primi mai multe fonduri europene din 2028. Bugetul UE va putea fi revizuit dacă țara aderă la Uniune
15.09.2026 • Externe
Von der Leyen pregătește anunțuri majore: Interdicție pentru minori pe rețelele sociale și noi măsuri pentru Ucraina
15.09.2026 • Externe
Finlanda devine a zecea țară europeană care se alătură „umbrelei nucleare” a Franței
14.09.2026 • Externe