- pe cardul social existent (unde primesc deja anumite prestații sociale: indemnizații, alocații lunare, etc.);
- pe cardul bancar identificat de Guvern care este folosit de beneficiari și introdus în bazele de date ale CNAS;
- în numerar la oficiile poștale, dacă beneficiarii nu dețin niciun card social sau card bancar, începând cu luna iulie 2025.
Guvernul extinde categoriile de beneficiari ai ajutorului unic de 5000 de lei
Guvernul va extinde suportul financiar unic, în valoare de 5000 de lei, pentru a include persoanele cu grad de dizabilitate severă, care nu primesc pensie de dizabilitate, dar sunt beneficiari ai altor tipuri de pensii: de vârstă, de urmaș sau specială. În prezent, peste 2000 de persoane se încadrează în lista beneficiarilor.
„Până acum, cu sprijinul generos al Uniunii Europene, am reușit să oferim un ajutor unic pentru circa 230 000 de persoane. Continuăm să extindem acest suport, pentru ca niciun cetățean care are nevoie să nu fie lăsat în urmă. Mulțumesc încă o dată Uniunii Europene pentru acest sprijin necondiționat pentru oamenii din Republica Moldova”, a declarat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Suportul unic va fi acordat de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) persoanelor cu dizabilități severe, înregistrate până la 1 mai 2025 în baza de date a CNAS.
Plățile vor fi oferite proactiv beneficiarilor, prin trei modalități:
Citește și
Accident rutier grav: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
24.10.2026 • Social
R. Moldova trece la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră în noaptea de sâmbătă spre duminică
24.10.2026 • Social
Spitalul Clinic Bălți are un nou vicedirector. Cine este Ludmila Florea
24.10.2026 • Social