RO | RU

FOTO // Primul chioșc de apă BOSAQ din nordul țării, construit la Corlăteni

Ecaterina Moroșanu de Ecaterina Moroșanu • 28.10.2026 • 14:23 • Economic
FOTO // Primul chioșc de apă BOSAQ din nordul țării, construit la Corlăteni
La Corlăteni, Râșcani, a fost construit primul chioșc de apă BOSAQ din nordul țării. Oamenii vor beneficia de un sistem modern de tratare a apei, cu o capacitate de circa 500 de litri pe oră, care va contribui la îmbunătățirea accesului la apă potabilă de calitate.
„Astăzi, împreună cu autoritatea publică locală și reprezentanții companiei BOSAQ, am participat la procedura de acceptare a infrastructurii construite”, se arată în comunicatul emis de ADR Nord. 
În Regiunea Nord, proiectul prevede instalarea chioșcurilor de apă în cinci localități: Corlăteni, Sofia, Iabloana, Gribova și Nimereuca.
Proiectul „Aprovizionarea descentralizată cu apă potabilă pentru Moldova” este finanțat în baza Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Belgiei și urmărește instalarea a 85 de sisteme la nivel național, pentru a asigura accesul la apă potabilă sigură pentru cel puțin 55.000 de persoane.

 

Citește și