Un microbuz în valoare de aproximativ 44 de mii de euro a fost achiziționat în cadrul unui proiect transfrontalier destinat consolidării capacității de răspuns la situații de urgență în comunitățile din Bălți și comuna Miroslava, județul Iași, inclusiv în contextul riscurilor asociate schimbărilor climatice. Microbuzul va fi utilizat pentru deplasarea echipei de proiect, a formatorilor și participanților la instruiri, dar și pentru asigurarea logisticii activităților comune.
Microbuzul a fost achiziționat în cadrul implementării proiectului „Strategii de prevenire a riscurilor de dezastre și de reziliență pentru zonele metropolitane din zona transfrontalieră”, a cărui valoare eligibilă este de peste 1,7 milioane de euro, dintre care aproximativ 1,5 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul este cofinanțat prin Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova, în cadrul priorității „Comunități verzi”.
„Un pas concret pentru o cooperare transfrontalieră mai puternică și pentru comunități mai bine pregătite. Cu ajutorul acestui microbuz, 270 de potențiali voluntari din Republica Moldova și România vor putea participa la instruiri și activități practice comune. Este o investiție în oameni, în pregătirea lor și, în final, în siguranța comunităților noastre. Cooperarea transfrontalieră înseamnă rezultate concrete”, a declarat Roman Grigoraș, șeful Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
De asemenea, proiectul prevede dezvoltarea unor mecanisme comune de răspuns la situații de urgență, elaborarea unei strategii privind evoluția riscurilor asociate schimbărilor climatice în zonele metropolitane Iași și Bălți, precum și organizarea unor sesiuni de instruire, vizite de studiu și schimburi de experiență.
În cadrul componentei de dotare sunt prevăzute echipamente pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Miroslava și pentru Direcția Situații Excepționale din Bălți. Lista include autospeciale, drone, dispozitive multifuncționale, manechine pentru resuscitare și echipamente de protecție. Totodată, la Miroslava, România, urmează să fie construită și dotată o stație de pompieri.
Proiectul prevede și desfășurarea unor campanii de informare pentru populația din zonele expuse riscurilor, precum și activități de networking pentru specialiștii din administrația publică și serviciile de intervenție.
Precizăm că beneficiarii vizați de proiect sunt aproximativ 348.500 de persoane din zonele implicate, iar autoritățile estimează că măsurile implementate vor contribui la creșterea capacității de răspuns și la reducerea timpilor de intervenție în situații de urgență.


