Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în satul Pîrlița din raionul Fălești. În acest context, Comisia pentru Situații Excepționale a decis instituirea carantinei pe întreg teritoriul localității pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 ianuarie, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii bolii.
La intrarea și ieșirea din sat a fost instituit un post fix de control. Toate mijloacele de transport sunt obligate să oprească pentru dezinfectare, cu respectarea strictă a indicatorului de limită de viteză de 5 km/h și a indicatorului STOP. Postul de control este asigurat 24 de ore din 24, fiind prezent permanent un polițist care verifică vehiculele ce intră și ies din localitate. Dezinfectarea mijloacelor de transport se realizează cu implicarea persoanelor civile.
Totodată, administrația publică locală, în colaborare cu angajații și reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), continuă recensământul porcinelor din localitate. Sunt identificați proprietarii de porci din gospodării, cărora li se aduc la cunoștință măsurile de siguranță, regulile de comportament, riscurile existente, precum și obligațiile ce le revin pe durata carantinei.
Autoritățile avertizează că nerespectarea măsurilor impuse nu va fi tolerată, iar persoanele care încalcă regulile vor fi sancționate conform legislației în vigoare. În același timp, administrația publică locală face apel către locuitorii satului Pîrlița să manifeste calm, să evite panica și să dea dovadă de responsabilitate pe întreaga perioadă a carantinei.


















