RO | RU

Estonia și-a deschis ambasadă la Chișinău. Este prima misiune diplomatică rezidentă

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru 19.09.2026 14:55 Politic

Estonia și-a deschis, în premieră, o ambasadă rezidentă la Chișinău, consolidându-și astfel prezența diplomatică în Republica Moldova. Misiunea diplomatică este condusă de Siiri Königsberg, prima ambasadoare rezidentă a Estoniei în țara noastră. Șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi a declara că această evoluție marchează o nouă etapă în relațiile bilaterale, reflectă dinamica pozitivă a parteneriatului moldo-estonian și reconfirmă sprijinul consecvent al Estoniei pentru parcursul european al țării noastre.

„Ne bucurăm că Estonia este acum prezentă la Chișinău printr-o ambasadă rezidentă. Este un semnal politic puternic și o confirmare a relațiilor excelente dintre țările noastre. Sunt convins că această prezență va facilita un dialog și mai apropiat și va contribui la dezvoltarea unor noi proiecte în beneficiul ambelor țări”, a menționat ministrul Mihai Popșoi.

Oficialii au discutat despre sprijinul constant oferit de Estonia pentru avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene, precum și despre aprofundarea cooperării în domenii precum digitalizarea, consolidarea capacităților instituționale, securitatea și apărarea și cooperarea pentru dezvoltare.

La rândul său, ambasadoarea Estoniei a reiterat susținerea fermă pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și disponibilitatea țării sale de a continua să împărtășească experiența și expertiza estoniană în domenii relevante pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Părțile au convenit să continue aprofundarea cooperării moldo-estoniene și să valorifice oportunitățile oferite de prezența diplomatică permanentă a Estoniei la Chișinău. 

 

 

 

Citește și