Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că este mulţumit de relaţiile cu actuala conducere a Venezuelei, după o convorbire telefonică pe care a descris-o drept amplă, purtată cu preşedinta interimară a ţării, Delcy Rodriguez, relatează dpa, preluat de Agerpres.
Trump a făcut declaraţiile la Casa Albă, unde a afirmat: „Cred că ne înţelegem foarte bine cu Venezuela”, caracterizând-o pe Delcy Rodriguez drept „o persoană extraordinară”, fără a preciza însă elementele care stau la baza acestei evaluări.
Pe platforma sa Truth Social, preşedintele american a precizat că discuţia a vizat mai multe domenii sensibile, inclusiv petrolul, mineralele, comerţul şi securitatea naţională. „Acest parteneriat dintre Statele Unite ale Americii şi Venezuela va fi unul spectaculos PENTRU TOŢI. Venezuela va fi în curând măreaţă şi din nou prosperă”, a scris Trump.
Contextul declaraţiilor este unul tensionat. La începutul acestei luni, Statele Unite l-au înlăturat şi reţinut pe liderul autoritar venezuelean Nicolas Maduro, într-o operaţiune desfăşurată la Caracas. Washingtonul îl acuză pe Maduro că ar fi inundat SUA cu droguri, acuzaţii pe care acesta le neagă. În prezent, fostul lider venezuelean este deţinut într-o închisoare americană, aminteşte dpa.
Tot miercuri, republicanii din Senatul SUA au respins la limită o rezoluţie care ar fi interzis preşedintelui Trump orice acţiune militară suplimentară în Venezuela fără aprobarea Congresului, potrivit Reuters. Rezoluţia a fost respinsă după ce Trump a exercitat presiuni asupra membrilor partidului care o susţinuseră iniţial.
Trei senatori republicani au votat alături de toţi democraţii în favoarea documentului, iar vicepreşedintele JD Vance a fost chemat la Capitoliu pentru votul decisiv. Rezultatul final a fost de 51-50 împotriva rezoluţiei.
Oponenţii acesteia au argumentat că demersul nu este justificat, întrucât SUA nu au în prezent trupe desfăşurate în Venezuela. „În prezent nu desfăşurăm operaţiuni militare acolo”, a declarat liderul majorităţii republicane din Senat, John Thune, la deschiderea şedinţei. Acesta a adăugat: „Democraţii au avansat acest proiect de lege pentru că isteria lor anti-Trump nu cunoaşte limite”.
Administraţia Trump susţine că reţinerea lui Nicolas Maduro a fost o operaţiune judiciară, menită să-l aducă în faţa justiţiei americane pentru acuzaţii legate de trafic de droguri, şi nu o acţiune militară.