Ultimul dar al lui Bruce Willis va reprezenta o rază de speranță pentru alți oameni care suferă de aceeași afecțiune. Familia celebrului actor a decis ca, după trecerea sa în neființă, creierul acestuia să fie donat științei, oferind cercetătorilor posibilitatea de a-l studia și de a realiza noi progrese medicale, scrie antena3.ro.
Informația nu este nouă, soția actorului, Emma Heming, a scris despre acest aspect în cartea sa „An Unexpected Journey”, publicată anul trecut, care relatează viața lor împreună după primirea diagnosticului. Subiectul a revenit însă în atenție recent, după ce Heming a postat o fotografie cu soțul ei, la începutul lunii octombrie, un gest care a coincis cu luna dedicată demenței frontotemporale, boala cu care a fost diagnosticat actorul, relatează
Așa cum a explicat familia sa în mai multe rânduri, Willis și-a pierdut capacitatea de a se exprima și nu este conștient de ceea ce i se întâmplă. Donarea creierului unei persoane afectate, în scopul studierii științifice, ar putea ajuta cercetătorii să identifice anomalii cerebrale, cu speranța că acest demers va contribui la progresul eforturilor de prevenire și tratament.