Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost decorată cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova. Decretul în aceste sens, semnat de șefa statului, Maia Sandu, a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, scrie moldpres.
Distincția a fost acordată în semn de apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea învățământului superior şi în promovarea cercetării științifice, pentru contribuţia substanțială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare, precum și pentru susținerea consecventă a valorilor educaționale, culturale și identitare naționale.
Înalta distincție este obținută de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți în contextul aniversării a 80-a de la fondare.
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți este o instituție de învățământ superior, un centru științific, de instruire și cultură din nordul Republicii Moldova. Aceasta a fost fondată în 1945, marcând în anul curent 80 de ani de la creare.