Controale inopinate la benzinării: mai mulți consumatori au semnalat posibile neconformități privind calitatea motorinei
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a dispus efectuarea controalelor inopinate la mai multe stații de alimentare cu combustibil, după ce mai mulți consumatori au semnalat posibile neconformități privind calitatea motorinei comercializate, scrie moldpres.
Astfel, ISSPNPC va verifica respectarea cerințelor legale privind calitatea combustibililor comercializați, pentru stabilirea eventualelor neconformități și aplicarea măsurilor prevăzute de legislația, după caz.
Verificările au fost inițiate după ce în cadrul Centrului Unic de Apel pentru Consumatori au fost recepționate apeluri telefonice prin care consumatorii au semnalat posibile neconformități privind calitatea motorinei comercializate la unele stații de alimentare cu combustibili.
Totodată, în spațiul online și pe rețelele de socializare au fost identificate mai multe materiale video publice, postate de consumatori, care exprimă nemulțumiri similare privind calitatea motorinei.
Citește și
80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din R. Moldova
12.10.2026 • Economic
Vasile Tofan a fost la Glodeni și Rîșcani. Cu cine a discutat
12.10.2026 • Economic
Au încercat să scoată din Moldova aproape 670.000 de dolari și euro. Două femei, condamnate
12.10.2026 • Economic