Inspectorii ANSA au reținut la frontieră un lot de 5 000 kg de bomboane care conțineau dioxid de titan (E 171), aditiv alimentar interzis în Republica Moldova. Marfa urma să ajungă pe rafturile mai multor magazine din țară. Lotul neconform va fi distrus sau returnat producătorului.
„Dioxidul de titan, cunoscut și sub numele de colorantul E171, este un pigment folosit pentru obținerea culorii albe într-o gamă largă de produse de cofetărie, prăjituri, deserturi, înghețată, biscuiți, batoane de ciocolată, produse de panificație și de patiserie sau suplimente alimentare. Acesta a fost declarat periculos pentru consum și interzis începând cu anul 2022 de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în prepararea produselor alimentare, în baza unui aviz științific”, precizează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
Republica Moldova s-a aliniat acestor cerințe începând cu data de 7 martie 2024.






















