Trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu. Aceștia ar fi însușit ilegal o parte din mijloacele bănești a unei persoane aflate în custodia lor, cauzându-i un prejudiciu în proporții considerabile.
Mai exact, în timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra persoanei reținute, oamenii legii au depistat sume totale de 25 300 de dolari SUA și 14 320 de euro. Aceste mijloace bănești nu au fost consemnate corespunzător prin acte procesuale la momentul identificării și nici nu au fost împachetate sau sigilate pentru a li se asigura păstrarea și integritatea.
Cei trei polițiști și-au luat 3 000 de dolari SUA și 10 370 de euro din banii depistați.
Aceștia sunt vizați și într-o altă cauză penală, alături de alți trei angajați ai IP Botanica, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă comise în circumstanțe agravante. În acel dosar, bănuiții ar fi pretins și primit sistematic sume cuprinse între 3 000 și 10 000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală, de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri. Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă vor fi găsiți vinovați de abuz de serviciu, aceștia riscă o amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.