Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.
Investigațiile au stabilit că un grup de persoane, cu roluri bine determinate și afiliate organizației „Șor”, urmăreau coruperea electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025. Banii de proveniență dubioasă erau transferați prin aplicația mobilă „PSB” a unei bănci ruse aflate sub sancțiuni internaționale, fiind ulterior lichefiați și transmiși în Republica Moldova.
În urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani în valută națională și străină, telefoane mobile, laptopuri și carduri bancare, documente și înscrisuri de ciornă, precum și liste cu persoane și automobile implicate la proteste, inclusiv cu sumele achitate acestora.
Totodată, a fost documentată utilizarea aplicațiilor „PSB” și „Taito”, dar și a unor canale pe Telegram, prin care erau transferați bani și distribuite materiale de dezinformare, coordonate din Federația Rusă.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea întregului cerc de suspecți și pedepsirea acestora conform legii.
AUDIO/VIDEO// Perchezițiile matinale au fost efectuate în raionul Glodeni. Două persoane, reținute pentru coruperea alegătorilor în favoarea lui Șor
Perchezițiile din această dimineață, peste 40 la număr, au fost organizate în raionul Glodeni. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Citește și
Exerciții pentru rezerva Forțelor Armate: Ministerul Apărării anunță noi instruiri în septembrie și octombrie
15.09.2026 • Social
VIDEO // Prelua banii de la victimele escrocheriilor: Un bărbat din Strășeni, reținut pentru 72 de ore
15.09.2026 • Social
Rusia rămâne principala sursă de dezinformare și ingerințe străine în UE, avertizează Parlamentul European într-un raport
15.09.2026 • Social