Potrivit sentinței, inculpații au fost recunoscuți vinovați și condamnați la pedepse de 16 și, respectiv, 18 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Totodată, în beneficiul victimei – o adolescentă în vârstă de 15 ani – a fost încasat un prejudiciu moral în mărime de 230 000 lei.
Conform învinuirii înaintate, în anul 2023, unul dintre inculpați a profitat de starea de vulnerabilitate a fetei și a ademenit-o în locuința sa, situată într-o localitate din centrul țării, unde i-a oferit în mod repetat substanțe narcotice, determinând-o astfel să le consume și să dezvolte o stare de dependență față de acestea. Ulterior, a adăpostit copila timp de mai multe luni la domiciliul său și a exploatat-o sexual, punând victima la dispoziția altei persoane - pentru prestarea serviciilor sexuale.
Astfel, al doilea inculpat a exploatat sexual minora, oferindu-i în mod repetat sume de bani pentru a procura droguri, dezvoltând o relație de subordonare financiară și control asupra victimei.
În timpul actelor sexuale, acesta a filmat cu telefonul mobil scenele de abuz.
Materialele video, care conțineau imagini de abuz sexual a copilului, au fost transmise de către inculpat persoanelor terțe prin intermediul rețelelor de socializare.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Centru.