Astăzi e Joia Mare. Ce trebuie să știi
Ziua de Joi din Săptămîna Patimilor sau Joia Mare, Joia Patimilor, precum o mai numesc creștinii, este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mîntuitorului: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina la care Iisus i-a strîns în jurul său pe Apostoli şi la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.
Ca obiceiuri și tradiții, în cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se vopsesc ouăle, se coace cozonacul și pasca. ot în Joia Mare se ține post cu mîncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit, se împărtăşesc.
În Joia Mare, există superstiția, conform căreia fetele obişnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară cîte un nod, după fiecare evanghelie, apoi îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul. Conform legendelor, în Joia Mare, nu se consumă urzici şi oţet, deoarece se spune că atunci cînd era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepîndu-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi.
În Joia Mare, femeile nu au voie să spele haine, nici cu mîna si nici cu maşina de spălat. Ultima zi în care puteau face asta era Miercurea Mare, potrivit obiceiurilor strămoşeşti.
Citește și
Strigăt de ajutor! O mamă a patru copii a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută
30.10.2026 • Social
Patru studenți de la USM și UTM au primit burse regale din partea Familiei Regale a României
30.10.2026 • Social
VIDEO // Tânăr de 22 de ani, prins cu 63 de pachețele de droguri
30.10.2026 • Social