Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost condamnat pentru comiterea unui furt. Pe 3 februarie curent, aproape de miezul nopții, inculpatul se afla în incinta unui local din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău. Când a ieșit afară, pe scările localului, a observat o sumă de bani. Acesta a ridicat bancnotele în sumă de 10 000 lei și a plecat, fără să încerce să identifice proprietarul pentru a-i restitui.
După aproximativ 15-20 de minute de la pierderea banilor, partea vătămată a constatat că suma îi lipsea din buzunar. Aceasta a întrebat persoanele aflate în local dacă au observat banii, după care a solicitat ajutorul poliției.
În urma verificării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din local, oamenii legii au identificat făptuitorul.
La 5 februarie 2026, de la inculpat au fost ridicați cei 10 000 de lei, iar ulterior suma a fost restituită integral proprietarului.
În cadrul ședinței de judecată, inculpatul a susținut că nu ar fi avut intenția de a însuși banii.
Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt și i-a aplicat o pedeapsă de 6 luni de închisoare. Totodată, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru o perioadă de probă de 1 an.
În perioada de probă, acesta este obligat să se prezinte la organul de probațiune la datele stabilite și să respecte cerințele impuse.