A evadat din închisoare, după care a comis mai multe fapte de jaf și tâlhărie. Este vorba despre un deținut al Penitenciarului nr.8 din Bender, care a fost condamnat la încă 11 ani de închisoare pentru faptele comise.
Incidentul a avut loc în noaptea de 16 mai curent, când bărbatul, anterior condamnat pentru mai multe infracțiuni contra patrimoniului, a reușit să evadeze din închisoare.
La mai puțin de o lună de la evadare, în data de 10 iunie, acesta a pătruns ilegal într-o locuință din satul Ghermănești, raionul Telenești. Având o cagulă pe cap și acționând pe timp de noapte, individul a amenințat o femeie de 37 de ani, reușind să-i sustragă suma de 700 de lei, după care a fugit de la fața locului.
La scurt timp, inculpatul a comis o infracțiune similară în raionul Orhei, pătrunzând într-o altă locuință, unde a amenințat victima cu un cuțit și a sustras bijuterii din aur și bani în valoare totală de aproape 79 de mii de lei.
Ulterior, în urma unor măsuri speciale de investigație desfășurate oamenii legii, bărbatul a fost localizat și reținut la data de 27 iunie.
„În urma percheziției corporale au fost depistate obiecte din aur și alte bunuri presupus a fi sustrase în cadrul mai multor fapte similar”, precizează Procuratura Generală.
Inculpatul și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost examinată în procedură simplificată. Acesta a fost condamnat la 11 ani de închisoare, pedeapsă care se adaugă celei anterioare.
















