Evghenia Guțul și Svetlana Popan își execută pedepsele la Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Cele două au fost transferate de la Penitenciarul nr. 13 Chișinău, după ce condamnările pronunțate în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor” au devenit executorii.
Informația a fost confirmată de Administrația Națională a Penitenciarelor pentru mai multe instituții de presă.
Evghenia Guțul, fostă bașcană a UTA Găgăuzia, a fost condamnată la șapte ani de închisoare, iar Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție. Instanțele au stabilit că acestea ar fi fost implicate în acțiuni legate de finanțarea ilegală a formațiunii politice.
În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut hotărârile primei instanțe, iar sentințele au devenit definitive și executorii. Avocații celor două au depus, pe 27 iulie, recursuri la Curtea Supremă de Justiție, contestând decizia instanței de apel.
























