Guvernul a aprobat în ședința din 20 noiembrie extinderea garanțiilor sociale oferite judecătorilor și procurorilor. După modelul medicilor și pedagogilor, aceștia vor primi compensații pentru transport și închirierea locuinței, scrie moldovaeuropalibera.org.
Proiectul de lege avizat de Guvern stabilește acordarea compensației pentru chiria locuinței doar în cazul în care distanța dintre localitatea în care persoana își desfășoară activitatea și localitatea în care își are domiciliul va fi mai mare de 20 de km.
În cazul închirierii spațiului locativ, va fi compensată suma indicată în contractul de locațiune, iar cuantumul indemnizației nu va depăși 4.500 de lei.
Prevederile stabilesc și că persoana va putea primi doar un tip de compensație, chiar dacă va fi eligibilă pentru altele. Formula de calcul în acest sens urmează să fie stabilită printr-o altă hotărâre de Guvern.
Datele autorităților arată că în categoria potențialilor beneficiari ai compensațiilor pentru transport sau chirie se încadrează 189 de persoane.
Ministerul Justiției spune că măsura vine să stimuleze candidații la funcțiile de procurori și judecători să accepte posturile din afara Chișinăului. În acest mod, autoritățile caută să sporească capacitățile instituționale ale instanțelor judecătorești și ale procuraturilor.
În seara zilei de luni, 18 noiembrie, premierul Dorin Recean a anunțat că Guvernul va veni cu o listă de garanții de securitate și garanții financiare pentru procurorii și judecătorii care își vor asuma dosare dificile și complexe. Prim-ministrul nu a oferit alte detalii la acest capitol.



















