În urma celor 16 percheziții efectuate, oamenii legii au ridicat droguri păstrate în borcane, pachete, zeci de pliculețe, un aparat confecționat artizanal destinat pentru consum de droguri, circa 150 pliculețe autosigilante în care urmau să fie ambalate drogurile, un cântar electric pentru porționarea drogurilor, dar și peste 13 mii de lei care ar proveni din vânzarea substanțelor interzise.
Bărbații, în vârstă de 30 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore, printre ei fiind și liderul grupului infracțional.
„Procurorii PCCOCS au depus demersuri pentru aplicarea arestului preventiv de 30 de zile”, se arată într-un comunicat emis de Poliția R. Moldova.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
VIDEO | Vindeau droguri chiar în piața localității. Doi bărbați din Ungheni, reținuți
Vindeau droguri chiar în piață. Doi bărbați din Ungheni au fost reținuți, după o captură de peste 1,5 kilograme de marijuana, pusă în vânzare într-o gheretă din piața localității.
Citește și
A vrut să ardă resturile din gospodărie, dar focul s-a extins în pădure. O femeie din Copăceni, amendată
20.09.2026 • Social
Maia Sandu, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială: „Nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică”
20.09.2026 • Social
20.09.2026 • Social