RO | RU

VIDEO // Ar fi lăsat un bărbat fără bani și fără casa de 2,7 milioane de lei. Un tânăr, reținut la frontieră

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru 21.09.2026 11:39 Social
VIDEO // Ar fi lăsat un bărbat fără bani și fără casa de 2,7 milioane de lei. Un tânăr, reținut la frontieră

Un bărbat de 52 de ani a rămas fără casă după ce i-a transmis unui tânăr dreptul de proprietate asupra imobilului, în schimbul promisiunii că va primi ulterior banii. Casa, situată în Bubuieci și evaluată la peste 2,7 milioane de lei, a fost vândută ulterior unei alte persoane. Suspectul, un tânăr de 26 de ani din Chișinău, a fost reținut în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova.

Potrivit anchetatorilor, cazul a avut loc în 2025. După ce ar fi obținut dreptul de proprietate asupra imobilului, tânărul ar fi vândut casa, fără să-și onoreze obligațiile față de proprietarul inițial. La 16 septembrie curent, în timp ce încerca să părăsească țara prin PTF Leova–Bumbăta, bărbatul a fost reținut de ofițerii INI.

„În timpul perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru cauză, dispozitive de stocare a informației, mijloace financiare în numerar și un automobil de marca Porsche Panamera. La solicitarea procurorilor, acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile”, precizează Poliția R. Moldova.

Anchetatorii verifică și alte cazuri similare în care acesta ar fi fost implicat. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul total estimat depășește 5,5 milioane de lei.

Amintim că persoana beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Citește și