Republica Moldova va beneficia de un nou proiect european în valoare de 6 milioane de euro, destinat consolidării reformei întreprinderilor de stat și alinierii la standardele Pieței Unice a UE. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 36 de luni, cu sprijinul a trei țări membre ale Uniunii Europene: Franța, Cehia și Slovacia.
Proiectul urmărește consolidarea capacităților MDED și ale instituțiilor relevante pentru aplicarea regulilor și standardelor Pieței Unice a UE, precum și pentru avansarea reformei întreprinderilor de stat (SOE).
„Secretarul de Stat Oleg Bivol și Secretarul General Adjunct Mihaela Gorban au discutat astăzi cu partenerii europeni și echipa de proiect despre setarea principalelor priorități pentru consolidarea guvernanței și eficientizarea sectorului întreprinderilor de stat. [...] Un obiectiv important al proiectului este trecerea de la elaborarea cadrului de politici și reguli la implementarea efectivă a reformelor, inclusiv prin expertiză și suport tehnic pentru restructurarea și eficientizarea întreprinderilor de stat”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Potrivit autorităților, reforma întreprinderilor de stat este o componentă importantă a modernizării economiei și a procesului de integrare europeană. Sprijinul oferit prin acest proiect va contribui la consolidarea capacităților instituționale și la avansarea reformelor în domeniul guvernanței, eficienței și gestionării responsabile a proprietății publice.
„Principalii beneficiari ai proiectului sunt Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agenția Proprietății Publice, cu implicarea altor instituții relevante. În perioada următoare, MDED și echipa proiectului vor stabili prioritățile și necesitățile concrete pentru componenta de reformă a întreprinderilor de stat, inclusiv în cadrul discuțiilor cu Team Leader-ul proiectului”, precizează sursa citată.
Precizăm că proiectul este implementat de un consorțiu condus de Expertise France, în parteneriat cu Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare și Agenția Cehă pentru Dezvoltare.

