RO | RU

Curajul și sacrificiile jurnaliștilor de investigație, într-un spectacol documentar. Detalii despre eveniment

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru 23.09.2026 12:02 Social
Curajul și sacrificiile jurnaliștilor de investigație, într-un spectacol documentar. Detalii despre eveniment

Un spectacol documentar despre jurnalismul de investigație din Republica Moldova va fi prezentat pe 6 și 7 octombrie curent. Producția, realizată cu susținerea jurnaliștilor de la redacția CU SENS, aduce în scenă povești despre curajul, sacrificiile și emoțiile celor care lucrează la anchete și investigații jurnalistice.

Potrivit organizatorilor, scenariul și regia îi aparțin Luminiței Țâcu și a fost conceput în urma discuțiilor cu jurnaliști din mai multe generații – de la cei care au luptat pentru libertatea de exprimare și limba română până la cei care lucrează astăzi sub acoperire și folosesc baze de date locale și internaționale pentru a documenta subiecte de interes public.

În distribuție sunt Alexandru Pleșca, Cătălina Varaniță, Diana Decuseară, Renata Țurcan și Nicu Ciumașu. Scenografia este semnată de Irina Gurin, spațiul sonor de Vlad Adajuc, iar proiecția video de Robert Alla.

După spectacol va avea loc o discuție de aproximativ 45 de minute despre rolul jurnalismului de investigație, cu participarea jurnaliștilor CU SENS. Pe 6 octombrie, invitat special va fi Attila Biro, cofondator Context.ro și membru al boardului OCCRP, iar pe 7 octombrie – actorul Iulian Postelnicu, cunoscut pentru rolul din serialul „PLAHA”.

Totodată, în foaier va fi organizată și o expoziție cu fotografii ale jurnaliștilor din departamentele de investigații ale instituțiilor de presă din Republica Moldova.

Precizăm că spectacolul începe la ora 18:00 și durează două ore, iar întregul eveniment – trei ore. Biletele cumpărate până la 30 septembrie 2026 beneficiază de o reducere de 25%.

Biletele pot fi procurate AICI!

Citește și