Autoritățile administrației publice locale din localitățile unde, pe 1 noiembrie 2026, vor avea loc alegeri locale noi sau referendum local trebuie să amenajeze locuri speciale pentru afișaj electoral și pentru întâlnirile candidaților cu alegătorii. Deciziile privind stabilirea acestor spații trebuie adoptate cel târziu până la 29 septembrie, cu trei zile înainte de începerea campaniei electorale. Anunțul a fost făcut de către Comisia Electorală Centrală.
Conform Regulamentului privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1155/2023, panourile fixe pentru afișaj electoral trebuie să aibă o suprafață de cel puțin doi metri pătrați.
În localitățile cu până la 6 000 de alegători trebuie amenajate cel puțin două astfel de locuri, iar în municipii, orașe și comune trebuie asigurat cel puțin un loc special cu panouri fixe pentru fiecare localitate din componența unității administrativ-teritoriale.
„Panourile vor fi curățate săptămânal prin grija subdiviziunilor specializate din cadrul administrației publice locale. Autoritățile vor stabili ziua din cursul săptămânii în care panourile cu anunțuri de mică publicitate și publicitatea electorală vor fi curățate”, precizează CEC.
Deciziile sau dispozițiile privind stabilirea locurilor de afișaj și a localurilor pentru întâlnirile cu alegătorii trebuie afișate imediat la sediile autorităților locale și aduse la cunoștința celor interesați prin intermediul mass-mediei sau al altor mijloace de comunicare disponibile.
Campania electorală pentru scrutinul din 1 noiembrie va începe pe 2 octombrie 2026.
Amintim că, pe 1 noiembrie 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satele Cairaclia și Novosiolovca, raionul Taraclia, orașul Costești, raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, satul Tomai și satul Chirsova din UTA Găgăuzia. În aceeași zi, în satul Delacău, raionul Anenii Noi, va avea loc un referendum local.
